De la o carte la o afacere e doar un pas

Bună! Sunt Olimpia. Pasionată de când mă știu de natură, flori și frumos. Dar și de îngrijire și de sănătate. O să îți povestesc cum am îmbinat toate acestea într-o mică afacere.

Mereu mi-au plăcut plantele cu mirosurile lor parfumate, cu frumusețea culorilor lor, dar și cu beneficiile pe care le au și pe care de multe ori le uităm. Într-o zi am primit o carte despre cum se face săpunul natural și cât de sănătos este pentru piele. M-am hotărât să fac și eu, iar de la prima tranșă m-am îndrăgostit de el. În fiecare zi vroiam să fac un alt tip, cu alte ingrediente.

Eram nerăbdătoare să văd finalitatea, surprinzându-mă de fiecare dată. Odată ce te-ai apucat de făcut săpun natural nu te mai oprești. La început făceam doar pentru familia mea și prietenii apropiați.

Ei sunt cei care m-au încurajat să-mi deschid o afacere. Ideea a început să fie tot mai prezentă în mintea mea, dar nu aveam banii necesari pentru investiția inițială. Așa că am plecat pentru doi ani în Irlanda, am muncit și am strâns bani cu gândul că voi reveni în țară și îmi voi îndeplini visul de a avea mică mea afacere cu săpunuri și creme naturale.

Din ce sunt săpunurile pe care le produc?

100% ingrediente naturale. Săpunurile mele sunt făcute prin metoda "la rece" și au la baza uleiuri și unturi vegetale cu hidrolate din plante din flora spontană a Saschizului, mai exact, din rezervația Natura 2000. Pe lângă plantele și florile sălbatice care cresc în mod natural, am cultivat în grădina lavandă, gălbenele, mentă și lămâiță pe care le usuc și fac macerate din diferite uleiuri pe care le folosesc în produsele mele. Coloranții sunt tot naturali din pudre din diverse plante sau argile, iar ca parfumanți folosesc uleiuri esențiale de calitate.

Ce zic clienții despre produsele mele?

În primul rând, trebuie să spun că sunt surprinși. O parte din clienți, cei care testează pentru prima dată un astfel de săpun, privesc produsul cu oarecare neîncredere. Săpunul a fost folosit în trecut nu pentru mirosul acestuia sau mirosul pe care îl lasă pe piele, ci exclusiv în scopuri igienice și medicale. Acum oamenii sunt obișnuiți mai degrabă cu un miros frumos decât ca un săpun să aducă beneficii pielii.

Eu îmi sfătuiesc clienții și în funcție de ce își dorește fiecare pentru pielea sa, le recomand ce tip de săpun le este mai potrivit. O dată ce clientul testează, revine să cumpere, iar asta e satisfacția mea cea mai mare.

Cum am trecut prin perioada de criză sanitară?

Vânzările în ultimele luni au scăzut pe fondul crizei sanitare, cu toate că am dezvoltat și o gamă de săpunuri cu proprietăți antibacteriene. Dar în continuare am colaborat cu pensiunile din Saschiz și Sighișoara, în continuare am fost prezentă în online pe pagina Olimpia handmade with love și în continuare am mare încredere în potențialul acestei afaceri. Mai mult, în curând voi deschide magazinul propriu în Saschiz.

Cum merge acum afacerea mea?

Nu mă plâng, dar nici nu spun că e bine. Încasările sunt încă la un nivel mai scăzut. Dar știu și că am pus și pun mult suflet în afacerea asta. Prin menținerea calității produselor și prin adaptarea la contextual actual, am încredere că voi reuși să îmi continui activitatea. Iar un lucru care mi se pare important este că și românii încep să dezvolte cultura de a cumpără de la micii producători autohtoni, fie că e vorba de cumpărare directă, fie că e vorba de cumpărare din mediul online.

 

Cu drag,

Olimpia

0%