Salutare. Eu sunt Liliana. Vreau să îți povestesc despre afacerea mea cu hăinuțe de copii, despre începuturi, despre obstocole și mai ales despre ce mă motivează să continui pe acest drum.
Brandul Mic Pitic este un nou început de poveste după mai bine de 15 ani frumoși în asociere sub brandul Piticot, atunci când am ajuns la concluzia că îmi doresc o afacere în care să fiu asociat unic. Chiar dacă sectorul de producție în România nu este ușor și mai ales în industria confecțiilor, atunci când produsul finit bucură un copil sau o mămică, eu cred că merită efortul. În urmă cu 18 ani pe piața din România nu există ca și produs fabricat la scară largă căciuliță pentru copii.
Diversificarea modelelor s-a produs în timp și datorită calității și funcționalității produsului, de la an la an afacerea a trecut de la o pasiune de apartament la o afacere care s-a dezvoltat frumos.
E drept, Mic Pitic a pornit la drum având în spate know-how-ul, dar ca orice afacere, a muncit pentru a-și face un nume și pentru a deveni un brand recunoscut pe piața textilelor pentru copii.
Ce produse găsești sub brandul Mic Pitic?
Producem mai multe tipuri de confecții pentru copii, dar produsul majoritar este reprezentat de articolele de acoperit capul copiilor în oricare din cele patru anotimpuri: primăvară - căciulițe, fesuri, sepcuțe, bentițe; vara - pălăriuțe, bandane, baticuțe; toamna - căciulițe căptușite; iarna - căciuli, fulare, cagule. Toate produsele noastre sunt 100% fabricate în România.
Care sunt clienții noștri?
În principal avem o clientela formată din magazine stradale din toată țară, care se aprovizionează fie direct de la noi prin intermediul comenzilor plasate pe site, fie prin comenzi telefonice în urmă primirii unui catalog în format electronic ce cuprinde toate modelele colecției din sezonul respectiv, sau prin intermediul partenerilor noștri din complexul comercial en-gros Dragonul Roșu.
Avem și desfacere en-detail prin cele două magazine on-line: magazinmicpitic.ro și parteneri pe platforma emag marketplace.
Cum simt eu ca mic antreprenor contextul economic actual?
Din păcate, trecem prin niște vremuri grele, nu că până acum ar fi fost ușor. De câțiva ani vedem o scădere a numărului de afacerilor mici, a comerțului stradal, a magazinelor mici de cartier unde intrai și erai prietenă cu vânzătoarea, îți vedea copilul crescând, îți recomanda un produs de calitate, mai schimbai o poveste. Acum marile lanțuri de magazine construite în oraș chiar cate două, trei în fiecare cartier au împuținat micile afaceri. Nu mai vorbim de concurența neloaială a produselor de slabă calitate sub diferite branduri fabricate în China.
În plus, pandemia a afectat cam toate sectoarele economice. De exemplu, închiderea școlilor și a grădinițelor a impactat direct producția confecțiilor pentru copii. Pentru ce să mai cumperi căciulițe dacă nu scoți copilul din casă? Majoritatea clienților noștri au avut magazinele închise, orice complex comercial a fost închis deci vânzarea a fost zero. A fost perioada cu o mare panică și incertitudine, dar am încercat să ne adaptăm situației.
În aceste momente este foarte importantă colaborarea și înțelegerea reciprocă. Datorită partenerului extern care, deși afectat și el la rândul lui de pandemie, și-a respectat finalizarea unei comenzi, am reușit să acoperim o parte din cheltuieli.
În luna aprilie vânzările online ne-au menținut pe linia de plutire și încet, încet cu reduceri de personal și ajustarea numărului de bucăți produse reușim să mergem mai departe.
Cum stau lucrurile acum?
E greu să facem în acest moment previziuni. Ceea ce ne este însă clar este că trebuie să ne adaptăm și să fim atenți la cerințele atuale ale pieței. Parte din clienți au revenit, cererea este în creștere dar am observat orientarea către alte tipuri de produse iar noi suntem gata să le oferim că întotdeauna la o calitate superioară.
Astfel sperăm să ne rămână fideli și pe aceste categorii de produse: body-uri, paturici, saci de dormit, bavete, pantalonași, colanți.
Ce mă motivează și dă sens afacerii mele?
În primul rând, faptul că este o afacere din domeniul producției însemna satisfacția de a vedea transformarea unei simple idei într-un produs finit, de calitate, care ulterior este util și crește confortul unui copilaș. În al doilea rând, am norocul să fiu înconjurată de oameni minunați cărora chiar dacă le-a fost greu nu au renunțat să mă sprijine, am făcut cu toții sacrificii și facem în continuare. Aceste două lucruri mă fac să merg înainte în fiecare zi cu încredere în afacerea mea.
Numai bine,
Liliana